Acesta este numele Asociatiei infiintate pentru Ioana, pentru copiii care sufera de aceeasi afectiune dar nu numai. Ne propunem sa ajutam copiii care nu isi permit achizitia protezelor, sa indrumam familiile catre clinicile unde se pot face o parte din tratamente. Dorim sa facem legatura intre familiile cu copii cu dizabilitati si psihologi care pot ajuta in integrarea acestora in societate. In aceasta directie am miscat putin lucrurile si deja suntem in stadiul primelor intalniri cu acesti medici de care am pomenit. Va vom tine la curent cu desfasurarea evenimentelor.

Datele Asocitiei sunt urmatoarele:

ASOCIATIA ARIPI PENTRU INGERI

C.I.F. 29232084

CONT LEI: RO72.BRDE.426S.V477.2635.4260

CONT EURO: RO91.BRDE.426S.V477.2694.4260

Astfel donatiiile se pot face direct in cest cont. Am schimbat si titularul de contract pentru Teledonul de la Romtelecom pentru a nu mai plati impozit pe profit si alte taxe catre Statul Roman.

Multumim tuturor celor care au donat pentru Ioana!

Pana astazi, 14.09.2011 s-au strans 22.839 Euro.

Vinovat de asta este Doru Panaitescu caruia Ioana ii multumeste din inima! i s-au alaturat alti oameni de suflet: Cristi, Ioana si multi, foarte multi oameni cu suflet mare.

Articolul Lui Doru  a venit ca un tavalug peste Povestea Ioanei. Speram ca pana de Craciun sa se stranga suma, iar Ioana sa poata incepe tratamentul.

Va iubesc si va multumesc din suflet!

Ioana

Pe 15 iulie Ioana a facut 3 ani.

A trecut foarte repede si regretam asta. Copilaria este ceva irepetabil pentru fiecare om. Ca parinti marturisim ca este un dar sa ai un copil; oricum ar fi el. In plus simtim ca Ioana constientizeaza lipsa mainii, si incepe sa intrebe cand o sa ii punem una.

E delicat sa raspundem la asta, pentru ca nu stim.

Speram sa ii putem raspunde: "Curand Ioana, curand!"

Multumim din suflet tuturor care au fost, sunt si vor fi alaturi de noi de acum incolo! Nu vreau sa-i amintesc aici, pentru ca sigur o sa uit pe cineva. O sa facem asta detaliat in pagina de multumiri de pe site. Sunt multi oameni care au donat. Le multumim! Sunt si mai multi care s-au implicat si se implica si carora le multumim!

Am atasat o poza cu Ioana la implinirea a 3 ani.

Va multumim!

De ceva vreme o buna prietena, Alexandra, ajuta in campania de strangere de fonduri #pentruioana.
Multumim!

Mai jos regasiti articolul scris pe blogul personal al Alexandrei:

"Despre campania Ioanei am aflat în aprilie 2010, când cineva de pe Twitter m-a contactat în vederea donării unor accesorii handmade. Am aflat atunci despre povestea ei, povestea unei mânuţe pierdute.

Ioana s-a născut pe 15 iulie 2008, cu fix o lună înaintea zilei mele de naştere (nu şi a anului). Am cunoscut-o personal pentru prima oară în februarie 2011, când am fost în vizită la părinţii ei. Eu nu mă pricep la copii mai deloc, aşa că ne-am intimidat amândouă şi nu prea am vorbit. A doua oară însă, Ioana a spart gheaţa şi m-a cucerit. Mi-a arătat păpuşile ei, un băieţel, o fetiţă şi un pinguin care se pare că era „tăticul lor”. Ioana era răcită atunci, aşa că mama ei a trebuit să îi dea un sirop de tuse. Ea s-a ridicat de lângă păpuşi şi s-a dus lângă mami să o ajute să pună în lingură, apoi a luat siropul de tuse fără să se plângă de nimic. M-a uimit pentru că îmi aduceam aminte câte tertipuri avea mama să mă facă să iau medicamente şi mi-era o silă de ele de nu pot să vă descriu...

După ce a luat siropul, Ioana s-a dus înapoi să se joace cu păpuşile. Am vorbit de căsuţa ei de păpuşi, de căţei (Bella şi Max) şi i-am făcut cadou (de fapt erau pentru mama ei, pentru că ea nu are găuri în urechi) o pereche de cercei. I-au plăcut şi m-a pupat pe obraz, bineînţeles că nu m-am putut abţine să nu o pup şi eu înapoi. Şi asta a fost pentru prima oară când un copil de doi ani jumate mi-a fost atât de drag, a fost momentul în care Ioana m-a cucerit total.

Am ajuns acasă şi câteva zile nu mă puteam gândi decât la Ioana şi la povestea ei. Am încercat chiar să fac unele lucruri numai cu mâna stângă, cum ar fi să mă spăl pe dinţi, să tastez sau să scriu. Totul mi s-a părut greu. După asta am început să mă gândesc la ce joburi ar putea să aibă când va fi mare dacă nu face rost de proteza bionică, din păcate lista era foarte scurtă. A urmat o documentare asupra cazului ei şi   am aflat cu uimire că mai există şi altele asemănătoare, pentru că medicii din România nu ştiu să preţuiască o viaţă aşa cum ar trebui. Am încercat să imi imaginez şi ce au simţit părinţii Ioanei în primul an de viaţă al micuţei, dar nu am putut, nu mi-a fost cu putinţă. M-am întristat, dar totodată speranţa a crescut în sufletul meu gândindu-mă că pot să îi ajut într-un fel sau altul.

Părinţii fetei sunt nişte oameni cum rar întâlneşti şi Ioana la fel, este un copil special. Şi când spun că e specială nu mă refer şi nu mă gândesc la ceea ce s-a întâmplat, ci la cum e ea ca om, la faptul că e deschisă cu ceilalţi şi râde sau zâmbeşte mereu, că e cuminte şi se vede că are numai iubire de dăruit.

Detalii gasiti pe http://helpioana.ro şi pagina de facebook http://facebook.com/helpioana sau contul Ioanei de facebook http://www.facebook.com/#!/mihai.ioanamaria