Povestea unei manute pierdute

Ioana Maria s-a nascut pe 15 iulie 2008. Bucuria cu care asteptam primul nostru copil s-a transformat in uluire. Ne-am dorit foarte mult un copil.

Fetita noastra s-a nascut fara jumatate din antebratul drept si fara mana dreapta. Mai precis, conform Scrisorii Medicale din data de 15/07/2008, "Agenezia jumatatii distale antebrat si mana dreapta".

Demersul de fata este unul care priveste oamenii de rand, oameni  care se confrunta cu probleme la care nu se asteapta. Ba mai mult, cu probleme pe care se straduiesc sa le previna, sa le combata atunci cand acestea ar aparea. Nu vrem sa ne masuram suferinta cu nimeni. Gravitatea acestui fapt credem noi, nu este data atat de aspectul medical propriu zis, cat de modul in care a fost monitorizata sarcina pe intreg parcursul ei, de explicatiile lipsite de temei si profesionalism din partea medicilor, de ceea ce s-ar fi putut face daca problema era descoperita la timp si in ultima instanta de ceea ce se poate face acum intr-un sistem medical corupt, in paragina sau cum le place ministrilor sa afirme - in plin santier.

Sigur ca exista cazuri infinit mai grele din punct de vedere medical. Dupa cum spuneam insa, nu vrem sa ne masuram suferinta cu nimeni. Nu dorim nici macar sa ne spunem povestea. Ce ne obliga insa sa facem acest lucru, este dorinta noastra sincera ca macar un copil sa fie salvat de acum incolo.

Ajungeti sa cititi aceste randuri cu nadejdea in Dumnezeu ca macar un copil si familia lui sa nu treaca prin ce trecem noi acum.  Ceea ce dorim, este sa aratam ca gravitatea maxima sta in neglijenta, in nepasare, in autosuficienta si in ultima instanta in lipsa profesionalismului din randurile personalului medical – in cazul de fata, cu referire la Spitalul Clinic de Obstretica-Ginecologie Panait Sarbu -Maternitatea Giulesti - dar nu numai.

Din aproape in aproape, am inceput sa intelegem problema responsabilitatilor. In mod normal, monitorizarea corecta a sarcinii ar trebui sa apartina exclusiv personalului medical specializat. Totusi, cum in Romania, lucrurile sunt de regula diferite de ceea ce se intampla in tarile cu adevarat civilizate, si in acest caz actul medical trebuie verificat in mod constant de catre beneficiar/pacient.

Am avut deplina incredere in profesionalismul medicilor, cu atat mai mult cu cat aveam de-a face cu niste profesionisti.

Este normal ca parintii sa verifice sau sa puna la indoiala rezolutiile unui specialist? In mod normal, nu. Si, totusi?

Se pare ca pentru a avea o mai mare siguranta trebuie sa cerem imperios medicului sa ne explice pas cu pas tot ceea ce face si sa solicitam refacerea procedurii ori de cate ori ceva ni se pare in neregula ori nu intelem despre ce este vorba. In fond, medicul presteaza un act pentru care este platit corect, in conformitate cu un tarif stabilit.

Atata timp cat pacientul plateste corect pretul cerut, uneori chiar mai mult, de ce nu ar avea dreptul la o prestatie in egala masura completa si consistenta cu pretentiile pecuniare ale medicului – faptul ca in profesiunea medicala cea care primeaza ar trebui sa fie in primul rand vocatia suna naiv, nu-i asa?

Care sunt recomandarile noastre izvorate dintr-o experienta nefericita pe care nu o dorim nimanui? Iata-le:

- Alegeti-va cu mare grija medicul.
- Informati-va despre trecutul lui profesional.
- Verificati amanuntit procedurile medicale.
- Cereti sa vi se explice pas cu pas tot ceea ce se intampla. Daca nu intelegeti insistati pana cand va lamuriti.
- La incheierea fiecarei proceduri, dupa achitarea sumei care vi se solicita, cereti eliberarea chitantei aferente platii.
- Nu acceptati efectuarea niciunui act medical fara eliberarea unui document semnat si parafat de catre medicul care l-a efectuat.